Martisor, Martisor

Circula mai multe legende ale martisorului, legate fie de renastere, fie de Baba Dochia, fie cu Voinicul care elibereaza soarele.

Mie, fiind mai romantica din fire, imi place legenda cu Voinicul care elibereaza Soarele din ghearele Zmeului.

Se spune ca soarele, in chip de fata frumoasa, coboara pe pamant si e rapit de un Zmeu. Fara soare, lumea a ramas fara bucurie, copiii nu s-au mai jucat, florile n-au inflorit iar pasarelele n-au mai cantat.

Mahnit de tristetea lumii din jur, Voinicul elibereaza Soarele dupa o lupta indelungata cu Zmeul. Eliberat, Soarele se aseaza din nou pe cer ca sa ne lumineze si sa ne incalzeasca din nou, iar astfel, lumea renaste.

Pentru ca povestea se incheie cu voinicul sangerand pe zapada alba, doborat de lupta grea, in loc sa traiasca fericit pana la adanci batraneti cu soarele cu chip de fata frumoasa, se ofera snurul alb si rosu, in zorii zilei de 1 martie, ca o celebrare a curajului de care a dat dovada Voinicul.

Martisorul e specific Romaniei si Bulgariei, se poarta la mana doua saptamani sau toata luna martie, in functie de traditia zonei, iar mai apoi se agata intr-un pom roditor, nu inainte de a-ti pune o dorinta, care sigur se va implini.

Indiferent de legenda sau obicei, in fiecare primavara eu simt aceeasi bucurie, aceeasi iubire.

Iubesc florile de primavara pentru curajul de a razbi sa creasca din pamantul inca inghetat, iubesc trilurile pasarilor si inotul jucaus al ratelor salbatice de pe lacul din fata casei mele, ador baieteii care ofera primele martisoare din viata lor repetand timid ce i-a invatat mami si fetitele care se fastacesc si rosesc atunci cand le primesc.